VIZITA DE LUCRU A MEMBREI CCA CRISTINA DUCA LA BRUXELLES

Mar ,Iulie 24, 2018 - 13:46

La data de 17 iulie curent, Cristina Duca, Membră a Consiliului Coordonator al Audiovizualului, a participat la lucrările celui de-al patrulea subcomitet al Comisiei Europene: Știință și tehnologii, societate informațională, politici în domeniul audiovizualului, educație, instruire și tineret, cultură, sport și educație fizică, care a avut loc la Bruxelles.

În cadrul reuniunii au fost discutate evoluțiile recente ale politicilor promovate în domeniile de referință, stadiul armonizării legislative și alte subiecte de interes major. Concomitent, au fost abordate aspecte legate de activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din ultimul an și implementarea Planului Național de Acțiuni cu privire la realizarea Acordului de Asociere RM-UE.

Experții europeni au apreciat progresul înregistrat în activitatea CCA, subliniind că sugestiile formulate în cadrul subgrupului din anul precedent, au fost îndeplinite. De asemenea, oficialii internaționali au salutat eforturile autorităților naționale asupra elaborării proiectului Codului serviciilor media audiovizuale, susținând adoptarea și aplicarea acestuia în termen scurt.

Tot în cadrul evenimentului au fost remarcate activitățile promovate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului în scopul încurajării radiodifuzorilor și acțiunile de instruire dedicate jurnaliștilor.

Programul vizitei de lucru a fost încheiat cu o serie de recomandări privind elementele care necesită o mai mare atenție din partea autorităților naționale, precum: adoptarea Codului serviciilor media audiovizuale, cu respectarea tuturor sugestiilor expuse de către reprezentanții europeni și aplicarea Directivei serviciilor mass-media a Parlamentului European; stimularea produsului autohton și promovarea operelor audiovizuale europene; analiza experiențelor statelor afectate de propaganda străină în scopul securizării spațiului informațional și combaterii dezinformării.

Vizita de lucru a fost pregătită și co-prezidată de către Direcția Politică Europeană de Vecinătate a Comisiei europene.

 

Serviciul Comunicare și relații cu publicul