Comunicat de presă. Ședința publică a CCA din 24.03.2017

Vin ,Martie 24, 2017 - 13:52

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 24 martie  2017, în ședință publică.

În conformitate cu obligațiile asumate de către Republica Moldova și prevederile  Programului privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, aprobat prin HG nr. 240 din 08 mai 2015, trecerea completă la televiziunea digitală cu stoparea televiziunii analogice va fi efectuată după  31 decembrie 2017. Astfel, luînd în considerare necesitatea desfășurării unei campanii sociale de informare a populației privind tranziția de la televiziunea analogică la cea digitală terestră, dar și de sporire a numărului telespectatorilor care recepționează programele TV difuzate prin intermediul Multiplexului A, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a recomandat radiodifuzorilor aflați sub jurisdicția Republicii Moldova difuzarea, cu titlu gratuit, în orele de maximă audiență, în perioada 1 aprilie – 1 august 2017, a spotului video social-informativ elaborat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor în colaborare cu IPNA Compania „Teleradio-Moldova”. Spotul prezintă un șir de avantaje a TV digitale, printre care: mai multe programe TV  în eter recepționate gratuit; calitate net superioară a imaginii, sunet stereo, imagine HD de înaltă definiție, servicii auxiliare etc. Acesta poate fi accesat și descărcat de pe pagina web a MTIC: http://www.mtic.gov.md/ro/projects/tranzitia-la-televiziunea-digitala. Membrii CCA au menționat că pe parcursul anului 2017 vor fi elaborate, cu suportul Consiliului Europei, alte spoturi de informare a populației despre tranziția la televiziunea digitală terestră.

CCA a examinat demersul companiei ООО „Централ Партнершип Сейлз Хаус”, prin care sesizează despre încălcarea drepturilor patrimoniale asupra următoarelor opere audiovizuale:  1. „Легенда № 17”, 2. „Непобедимый”, 3. „Параграф 78” (Фильм первый) și  4. „Параграф 78” (Фильм второй) de către postul de televiziune „TVC 21” din Republica Moldova. În cadrul dezbaterilor publice, membrii CCA s-au arătat foarte indignați de faptul că postul TV „TVC 21” a indus în eroare CCA-ul, precum că nu ar fi difuzat respectivele filme, și au criticat dur fenomenul pirateriei operelor audiovizuale în rîndul radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii. Totodată, au decis a remite organelor afacerilor interne spre examinare demersul companiei ООО „Централ Партнершип Сейлз Хаус”, dat fiind faptul că Legea cu privire la dreptul de autor și drepturile conexe nu face referință și la Consiliul Coordonator al Audiovizualului ca făcînd parte din categoria organelor competente, cu atribuții în ceea ce privește recunoașterea dreptului de autor și/sau a drepturilor conexe, constatarea încălcării acestora și repararea prejudiciului prin stabilirea unor despăgubiri.

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a decis monitorizarea serviciilor de programe ale posturilor de televiziune „Moldova-1”, „Publika TV”, „Canal 3”, „TV 7”, „Prime”, „CTC Mega”, „Euro TV”, „Canal 2”, „Realitatea”, „N4”, „TVC 21”, „Publika TV”, „Accent TV”, „ITV”, „NTV Moldova”, „Acasă în Moldova”, „Familia Domashniy” (Super TV), „PRO TV CHIȘINĂU”, „Jurnal TV”, „RTR Moldova”, „Ren Moldova”, „Exclusiv TV”, „ALT TV”, „Agro TV Moldova” la capitolul respectării condițiilor de plasare a publicității, în conformitate cu legislația în vigoare, pentru o perioadă de 5 zile fiecare.

În cadrul ședinței, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a făcut bilanțul Concursului pentru utilizarea frecvențelor radio disponibile și rămasă disponibilă, anunțat prin Decizia CCA nr. 1/4 din 27 ianuarie 2017. La concurs a participat 1 solicitant: F.P.C. „FLOR – T.V. ” S.R.L. pentru postul de radio „Flor FM” (o nouă instituție audiovizuală), căruia CCA i-a eliberat licență de emisie pentru frecvența 106,0 MHz – Florești. Frecvențele  71,66 MHz –  Leova și 103,6 MHz – Soroca vor fi anunțate în concurs.

CCA a eliberat două autorizații de retransmisie pentru studiourile de televiziune: „Rise-TV” (s. Sireți, r-nul Strășeni, și s. Costești, r-nul Ialoveni) și „ARTOBAGO” (s. Corten, r-nul Taraclia), pentru următorul termen de activitate, și a reperfectat Condițiile la 10 autorizații de retransmisie, prin aprobarea Ofertei serviciilor de programe retransmise. Totodată, la solicitarea administratorului „ALBASAT” S.R.L. a retras autorizația de retransmisie eliberată pentru studioul de televiziune „Albasat – TV”, din motivul lipsei de activitate.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, Consiliul a sancționat mai mulți distribuitori de servicii pentru nerespectarea Ofertei serviciilor de programe.

În discuție au fost puse și alte chestiuni ce țin de activitatea radiodifuzorilor și distribuitorilor de servicii, informații detaliate găsiți pe pagina electronică a Consiliului, la rubrica Decizii curente.

Serviciul Comunicare și relații cu publicul