Comunicat de presă

Lun ,Aprilie 02, 2018 - 16:50

Parlamentul a audiat Raportul cu privire la activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova în anul 2017

Parlamentul a audiat, în ședința din 30 martie 2018, Raportul cu privire la activitatea Consiliului Coordonator al Audiovizualului din Republica Moldova (CCA) pe parcursul anului 2017. Hotărârea cu privire la examinarea Raportului CCA a fost susținută de majoritatea deputaților din cei prezenți.

Președintele CCA, Dragoș Vicol a raportat că Consiliul Coordonator al Audiovizualului și-a îndreptat politicile de reglementare spre salvgardarea interesului public în cadrul serviciilor audiovizuale ale radiodifuzorilor, încurajând, în scopul creșterii competitivității, calitatea programelor audiovizuale și a pluralismului surselor de informare.

Conștientizând rolul esențial pe care îl joacă media audiovizuală, atunci când este vorba de principiile democratice, CCA și-a îndreptat activitatea spre valorile care stau la baza principiilor respective, acestea fiind: libertatea de expresie și dreptul la replică, pluralismul de idei și opinii, promovarea diversității culturale și lingvistice, protecția minorilor și a demnității umane, protecția consumatorilor de programe etc.

În anul 2017 a fost menținut cursul de aliniere a domeniului audiovizual la standardele europene prin intermediul implementării direcțiilor prioritare, specificate în Raportul de activitate al Consiliului Coordonator al Audiovizualului pentru anul 2016 și în documentele de politici de nivel național, realizând, totodată, obiectivele prevăzute în Planul național de acțiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană pentru anii 2017-2019.

Piața audiovizuală din Republica Moldova se poate caracteriza prin dezechilibrele sale:  piața publicitară mică în comparație cu numărul posturilor TV și radio; incapacitatea financiară a unor radiodifuzori pentru implementarea proiectului pentru Multiplexul A; comasarea rețelelor de cablu mici; ofertă redusă a producătorilor de conținuturi autohtone etc.

 Analiza comparativă pe anii 2016-2017 atestă o descreștere cu 4 posturi de televiziune prin rețelele distribuitorilor de servicii și cu 7 posturi a televiziunii prin eter, precum și o creștere nesemnificativă cu 1 post TV prin satelit.

În anul 2017 s-a păstrat tendința de comasare a rețelelor de cablu mici, până la 400 de abonați (8 unități), și extinderea rețelelor de cablu mari. Pe măsura dezvoltării tehnologiilor de distribuire a canalelor TV prin rețelele Internet, această tendință va cunoaște o ascendență.

Dat fiind faptul că tehnologiile digitale conduc la o dezvoltare rapidă a sectorului audiovizual, oferind consumatorilor de programe acces la un număr mai mare de posturi TV gratuite (15), cu o calitate superioară a imaginii și a sunetului, iar radiodifuzorilor – șansa de a-și lărgi acoperirea, CCA a întreprins măsuri în vederea suplinirii a 2 sloturi rămase disponibile în Multiplexul A, ca urmare a renunțării posturilor TV „CTC Mega” și „Familia Domashniy” la difuzarea serviciilor de programe prin MuxA. Astfel, Consiliul a anunțat 2 concursuri pentru suplinirea capacității rămase disponibile a Multiplexului A pentru servicii de programe TV cu rezoluție standard. Cu regret, la primul concurs nu a aplicat niciun solicitant, motiv pentru care cele 2 sloturi au fost anunțate în concurs repetat.

O altă problemă semnalată de către 5 radiodifuzori care urmau să-și desfășoare activitatea prin MuxA este incapacitatea financiară de achitare lunară a serviciilor prestate de ÎS „Radiocomunicații” (5 602 euro). Astfel, ca urmare a demersurilor celor 5 radiodifuzori, CCA, pentru a nu exista pericolul ca telespectatorii să fie privați de anumite voci importante în mediul mediatic audiovizual din Republica Moldova, a acordat un termen suplimentar – până la 30 noiembrie 2017, pentru începerea emisiei serviciilor de programe prin Multiplexul A. Autoritatea, în căutarea soluțiilor viabile ca radiodifuzorii să-și lanseze serviciile de programe prin multiplexul digital, a desfășurat o întâlnire-dezbateri cu participarea reprezentanților ÎS „Radiocomunicații” și Ministerului Economiei și Infrastructurii al Republicii Moldova și radiodifuzorii deținători de licențe pentru Multiplexul A. Discuțiile au cuprins întreg spectrul de probleme cu care se confruntă radiodifuzorii în procesul de tranziție de la emisia analogică terestră la emisia digitală terestră. Drept urmare, Î.S. Radiocomunicații și radiodifuzorii au ajuns la un consens, urmând ca la sfârșitul lunii ianuarie 2018 părțile să decidă de comun acord cu privire la începerea activității deținătorilor de licențe digitale prin Multiplexul A, cu informarea ulterioară a CCA.

Pe parcursul anului 2017, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a supravegheat activitatea radiodifuzorilor aflați sub jurisdicția Republicii Moldova prin monitorizări tematice a conținutului de programe, inclusiv sub aspectul sesizărilor și autosesizărilor, care au avut drept scop respectarea legislației audiovizuale în vigoare. Un impediment în realizarea completă și mult mai diversă a acestui obiectiv este lipsa utilajului tehnic de captare și stocare a semnalului radiodifuzorilor și a unui soft de monitorizare a serviciilor de programe care ar permite înregistrarea mai multor posturi radio și TV. În acest sens, CCA își propune drept sarcină îmbunătățirea capacităților tehnice.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în anul 2017, a efectuat monitorizări la capitolul protejarea patrimoniului lingvistic și cultural-național. Rezultatele monitorizării au evidențiat faptul că mai există posturi de televiziune care nu produc content autohton de 8 ore, prevăzut în art. 11 alin. (2) din Codul audiovizualului. CCA va ține în vizor permanent, prin monitorizări tematice, modalitatea în care radiodifuzorii își onorează obligațiunile prin producerea și oferirea contentului național.

Referendumul local din 19 noiembrie 2017, monitorizat sub aspectul pluralismului de opinii, denotă un comportament relativ echilibrat al unor posturi de televiziune care au reflectat campania electorală, pe când alte posturi de televiziune s-au remarcat prin partizanat politic, mediatizând masiv poziția și politica unui singur concurent electoral. Drept urmare, pe perioada campaniei electorale, CCA a aplicat 11 sancțiuni pentru 8 posturi TV, dintre care: 8 avertizări publice și 3 amenzi.

Un alt segment, nu mai puțin important, pe care s-a axat Consiliul Coordonator la Audiovizualului în activitatea sa din anul 2017 a fost asigurarea protecției copiilor în programele audiovizuale, acțiune prevăzută și în PNAAA 2017-2019. Rezultatele monitorizării au atestat o ameliorare a situației la capitolul respectării drepturilor copilului în serviciile de programe ale radiodifuzorilor. Însă mai există posturi care promovează senzaționalul, ignorând interesul superior al copiilor.

Un subiect sensibil este asigurarea accesului la informație pentru persoanele cu necesități speciale. La acest capitol, CCA a desfășurat o monitorizare tematică, care a atestat că unii radiodifuzori supuși monitorizării nu respectă întru totul cerințele legislației audiovizuale, precum: asigurarea zilnică a unui buletin de știri, între orele 17.00 și 23.00, în limbajul mimico-gestual sau prin titrare sincron în limba română; informarea telespectatorilor printr-un simbol vizual despre începerea emisiunilor difuzate cu limbaj mimico-gestual sau prin titrare sincron; corespunderea titrelor inserate cu imaginile difuzate; difuzarea prognozei meteo în format video și audio etc. În 2018, Consiliul va supraveghea cu maximă responsabilitate ca posturile de televiziune să asigure accesibilitatea persoanelor cu deficiențe de auz/vedere la serviciile de programe audiovizuale.

Al cincilea an consecutiv, radiodifuzorii locali beneficiază de suport financiar din Fondul de susținere a radiodifuzorilor pentru producerea emisiunilor autohtone de interes public, prin organizarea concursurilor de selectare a proiectelor de programe audiovizuale, perfectarea abonamentelor la produsele media ș.a. Astfel, CCA a finanțat 25 de proiecte audiovizuale, pentru a asigura publicului consumator o varietate de surse de informare mai largă, precum și accesul la emisiuni calitative, interesante și educative. În premieră, radiodifuzorii, beneficiari de resurse financiare, au obligația de a elabora emisiunile câștigătoare în concurs în așa fel, încât să devină accesibile persoanelor cu deficiențe de auz și văz, prin mesaje text, interpretare mimico-gestuală, descriere audio sau alte tehnici similare.

De asemenea, CCA a monitorizat activitatea de retransmisie a posturilor TV prin cablu la toți cei 75 de distribuitori de servicii care au activat în anul 2017. În cadrul acțiunilor de monitorizare a activității distribuitorilor de servicii a fost depistată activitatea neautorizată a 3 rețele de cablu, în or. Strășeni, Orhei și Ialoveni. CCA a sesizat organele afacerilor interne cu privire la activitatea ilegală și a solicitat sancționarea persoanelor care se fac vinovate de astfel de acțiuni. În raport cu anul 2016, numărul rețelelor neautorizate de retransmisie a canalelor TV atestate de CCA a scăzut cu 5 unități.

În procesul de autorizare și aprobare a ofertelor serviciilor de programe înaintate de distribuitorii de servicii se atestă un număr mare de posturi rusești. Această tendință se explică prin faptul că majoritatea posturilor în limba rusă, care pot fi recepționate pe teritoriul Republicii Moldova, sunt oferite la prețuri mici. Pe când posturile în limba română și cele din spațiul european sunt oferite la prețuri mari, determinate în mare măsură de obligația furnizorului de a plăti drepturile de autor și conexe pentru difuzarea pe teritoriul țării noastre. Pentru a echilibra Oferta serviciilor de programe, CCA, la examinarea ofertelor prezentate de către distribuitorii de servicii, acordă o atenție sporită ca acestea să cuprindă: Canalele TV autohtone, a căror recepționare este posibilă din punct de vedere tehnic; Serviciile de programe ale studiourilor de televiziune locale; Prezența în ofertă a cel puțin unui canal TV pentru copii în limba română; Prezența în ofertă a cel puțin unui canal TV cu tematică sportivă în limba română.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în complementaritate cu alte instituții de stat, a semnalat probleme majore în domeniul audiovizualului atât pe teritoriul UTA Găgăuzia, cât și în audiovizualul din stânga Nistrului. CCA sesizează și ține în atenția organelor statale impedimentele și îngrădirea accesului la reglementarea domeniului audiovizual în UTA Găgăuzia și autoproclamata republică nistreană din Republica Moldova.

Un alt caz de îngrădire a activității CCA în reglementarea audiovizualului autohton reprezintă cauza civilă în contenciosul administrativ la acțiunea P.P. „Exclusiv Media” SRL, fondatoarea postului de televiziune „NTV Moldova”, către CCA, în cadrul căreia instanța, contrar prevederilor art. 21 și 26 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, prin încheierea sa, a admis suspendarea pct. 4 din Decizia CCA nr. 3/11 din 10 februarie 2017, prin care s-a dispus efectuarea monitorizării la capitolul respectării concepției generale a serviciului de programe.

Pe segmentul relații externe, anul 2017 a fost marcat de o fortificare a relațiilor de colaborare cu UE, în special prin intermediul Proiectului Comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”. Astfel, cu suportul financiar al proiectului, au fost realizate acțiuni prevăzute în PNAAA 2017-2019. Urmare a colaborării fructuoase cu instituțiile UE, a fost elaborat un plan de acțiuni pentru anul 2018 care urmează a fi implementat cu susținerea partenerilor externi, pe dimensiunea monitorizării campaniei electorale, promovării produsului autohton și combaterii știrilor false etc.

În vederea asigurării unui dialog constructiv cu societatea civilă, radiodifuzorii, distribuitorii de servicii și jurnaliștii, CCA a continuat practica anilor precedenți de a organiza seminarele zonale pentru deținătorii de licențe de emisie și autorizații de retransmisie. De asemenea, în conformitate cu acțiunile stipulate în PNAAA 2017-2019, a fost organizat un seminar pentru jurnaliști cu privire la respectarea drepturilor omului în cadrul serviciilor audiovizuale. Având la bază rezultatele înregistrate pe parcursul anului 2017, CCA planifică extinderea și diversificarea activităților ce vizează dialogul cu societatea civilă în anul 2018.

Serviciul Comunicare și relații cu publicul