CCA a desfășurat un seminar pentru jurnaliștii și editorii de la posturile de radio și televiziune

Lun ,Aprilie 23, 2018 - 14:43

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a organizat, pe data de 19 aprilie 2018, cu suportul parțial al Proiectului Comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei „Promovarea libertății și pluralismului mass-mediei în Republica Moldova”, seminarul cu genericul „Reflectarea campaniei electorale la alegerile locale noi ale primarilor în unele localități din data de 20 mai 2018 de către instituțiile audiovizualului din Republica Moldova”, pentru jurnaliștii și editorii de la posturile de radio și televiziune care vor reflecta campania electorală.

Dragoș VICOL, președintele CCA și moderatorul seminarului, a menționat că seminarul de astăzi prezintă un interes comun, atât pentru instituțiile mass-media audiovizuale, pentru a cunoaște cum să reflecte evenimentele pe întreaga campanie: preelectorală, electorală și post electorală, cât și pentru CCA, de a stabili un contact direct și a gestiona această campanie din punct de vedere a mediatizării, a dezbaterilor electorale, a prezentării echitabile, echilibrate și imparțiale a evenimentelor cu tentă electorală în serviciile de programe. Ca la finalul acestui exercițiu electoral să putem ajunge la concluzia fermă că radiodifuzorii care au reflectat campania electorală au dat dovadă de un comportament pe potriva prevederilor Codului audiovizualului, ale Codului de conduită al radiodifuzorilor și alte acte normative.

Totodată, președintele CCA a reamintit rolul mass-mediei audiovizuale ca formatori de opinie, dar cu condiția să asigure dreptul la replică, iar echidistanța și pluralismul social-politic să fie elementele-cheie ale prestanței pe durata alegerilor locale noi.

Dumitru LAZUR, Coordonator proiecte Consiliul Europei, a declarat că a răspuns la solicitarea CCA  de a organiza acest eveniment, dat fiind faptul că în câteva zile va fi dat startul campaniei electorale și este un prilej bun pentru radiodifuzori de a cunoaște regulile de comportament în campania electorală. De asemenea, a îndemnat radiodifuzorii să participe activ la seminar, să acorde întrebări pentru a primi răspunsuri, astfel încât, ulterior, când CCA va realiza monitorizări să nu existe nedumeriri și abateri de la legislația audiovizuală. Consiliul Europei și Uniunea Europeană oferă asistență CCA deja de 8 ani, în 2009 a fost elaborată actuala Metodologie de monitorizare a CCA. În prezent, aceasta se află într-un proces de revizuire, cu suportul unui expert internațional, și pentru luna iunie urmează a fi supusă dezbaterilor publice, pentru a fi aplicată în toamna anului curent la alegerile parlamentare.

Alexandru BERLINSCHII, șef Direcția Management alegeri al Comisiei Electorale Centrale, a prezentat o mini statistică a localităților unde vor avea loc alegerile locale noi. Astfel, la 20 mai 2018 vor avea loc alegeri în 7 (șapte) localități: pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău, ale primarilor municipiului Bălți, comunei Leușeni, raionul Hâncești, comunei Volovița, raionul Soroca, comunei Jora de Mijloc, raionul Orhei, satului Nemțeni, raionul Hâncești, comunei Pârlița, raionul Ungheni.

Victoria SON, șef adjunct DJR a CCA, a vorbit despre Responsabilizarea radiodifuzorilor în perioada campaniei electorale: Codul electoral nr. 1381 din 21.11.1997; Codul audiovizual nr. 260-XVI din 27.07.2006; Concepția privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale noi ale primarilor în unele localități din data de 20 mai 2018 de către instituțiile audiovizualului din Republica Moldova”.

Lidia VIZIRU, șef adjunct DGLAM a CCA, a făcut referință la „Modalitatea de prezentare a informației (rapoarte) cu privire la reflectarea campaniei la alegerile locale noi ale primarilor în unele localități din data de 20 mai 2018 de către instituțiile audiovizualului din Republica Moldova”.

Elena CRÎȘMARU, șef adjunct DGLAM, s-a referit la „Monitorizarea cantitativă și calitativă a radiodifuzorilor și protejarea pluralismului și diversității politice în cadrul serviciilor de programe în perioada campaniei electorale”.

Expertul Ion Bunduchi, prezent la seminar, a menționat că, pentru că este un exercițiu nou – alegeri locale noi, iar Codul electoral face referință doar la alegeri locale, parlamentare, prezidențiale și referendumuri, și pentru a nu crea disfuncționalități și neclarități pentru radiodifuzori în campania electorală la alegerile locale noi din 20 mai 2018, Comisia Electorală Centrală ar fi trebuit să adopte un regulament privind reflectarea campaniei electorale la alegerile locale noi în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, pentru a crea reguli clare în acest exercițiu electoral.

Olga BULMAGA, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, în „Discursul de ură în campania electorală”, a menționat că  mass-media are un rol esențial în promovarea diversității și în combaterea stereotipurilor legate de minoritățile etnice, sexuale sau de altă natură. Prin intermediul mass-media se exercită o influență directă asupra atitudinilor și concepțiilor despre societate, precum și asupra acțiunilor principalilor actori în stat.

Alina ANDRONACHE, Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare, a vorbit despre Asigurarea egalității de gen între femei și bărbați în serviciile de programe ale radiodifuzorilor  în campania electorală”, precizând că reprezentările stereotipe au ca efect o percepție greșită din partea publicului larg, afectând astfel egalitatea de șanse în ceea ce privește accesul la viața politică. Jurnaliștii care abordează subiecte de politică sunt îndemnați, pe lângă vocile masculine, să dea întâietate și vocilor feminine în prezentarea subiectelor electorale.

Seminarul a fost desfășurat în contextul alegerilor locale noi ale primarilor în unele localități din data de 20 mai 2018 și a avut drept scop asigurarea reflectării echitabile, echilibrate și imparțiale a campaniei electorale, promovarea libertății de exprimare și a pluralismului politic, stabilirea unor norme obligatorii privind aplicarea în practică a acestor principii de către mass-media audiovizuală.

Serviciul Comunicare și relații cu publicul