Serviciul de presă

  • 28 Martie
    În cadrul şedinţei publice a Consiliului Coordonator al Audiovizualului din 25 martie curent, a fost examinat demersul dlui Ion BUTMALAI - Deputat în Parlamentul Republicii Moldova, cu privire la examinarea reportajului difuzat de către postul de televiziune „NIT” în cadrul programului informativ ”Curier” din 11.03.2011, prin prisma corespunderii prevederilor Codului audiovizualului.
  • 25 Martie
    La 24 martie 2011, Preşedintele Consiliului Coordonator al Audiovizualului, Marian Pocaznoi, a avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei de monitorizare a obligaţiunilor şi angajamentelor asumate de statele membre ale Consiliului Europei din cadrul Adunării Parlamentare a Forului European (APCE), aflată în vizită de documentare în Republica Moldova.
  • 23 Martie
    Consiliul Coordonator al Audiovizualului şi Comisia Electorală Centrală organizează dezbateri publice pentru iniţierea procesului de elaborare a proiectului Concepţiei şi Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale pentru alegerile locale generale din 2011 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova.
  • 2 Martie
    În cadrul şedinţei publice a Consiliului Coordonator al Audiovizualului din 25 februarie curent, în rezultatul examinării demersului preşedintelui Consiliului de Observatori al IPNA Companiei "Teleradio-Moldova", CCA a anunţat concursul pentru suplinirea unei funcţii vacante de membru al Consiliului de Observatori.